Indiferent ce partide s-au aflat la un moment dat în fruntea țării, bugetul alocat sistemului de educație a fost foarte mic. Faptul că jumătate dintre școlile și grădinițele gălățene nu dețin la ora actuală autorizații sanitare de funcționare demonstrează câtă importanță acordă diriguitorii noștri unor astfel de probleme. Este trist că într-o țară a Uniunii Europene, în secolul 21, elevii sunt nevoiți să învețe în săli de clase necorespunzătoare. Astfel de probleme datează de foarte multă vreme, însă nu s-a întâmplat decât să se cârpească pe ici pe colo câte ceva, iar starea dezastruoasă în care au ajuns multe dintre unitățile de învățământ nu pare să îi sensibilizeze pe guvernanți. Și cum ar putea fi oare sensibilizați de astfel de cazuri, cât mai important este să își vadă fiecare de propriile interese? De jocuri politice și altele asemenea. Toate acestea însă se reflectă cu vârf și îndesat în ceea ce privește comportamentul multora, mai ales a celor tineri, care lasă de dorit. Pentru că educația școlară deține cel mai important rol în formarea unui om. Și ne mai mirăm că infracționalitatea juvenilă este ridicată. Ca să nu mai vorbim că puțini elevi din mediul rural își mai continuă studiile, mai urmează o facultate. Pe de altă parte, mulți profesori care sunt repartizați la o școală dintr-un anumit sat fac ce fac și caută să se mute cât mai repede la oraș și astfel nivelul educației scade. Toate acestea se întâmplă de ani buni, iar despre educație nu am auzit vorbindu-se decât prin campaniile electorale. Desigur sunt multe de rezolvat după 20 de ani în care nu s-a investit mai deloc în acest domeniu, dar măcar, la început de an, școlile și grădinițele ar trebui să corespundă din punct de vedere sanitar, iar elevii și profesorii să nu mai trăiască cu frica de intra într-o sală de clasă.